România vrea sistem de sănătate \"american\": plăteşti ca să fii tratat

România vrea sistem de sănătate \"american\": plăteşti ca să fii tratat
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prof. dr. Irinel Popescu, spune că banii bugetului Sănătăţii aprobat de Parlament sunt insuficienţi, iar pentru a acoperi acest deficit este necesar ca şi pacienţii să plătească în plus pentru ca să beneficieze de servicii sanitare complete. „Sunt de acord cu introducerea unui nou sistem de asigurare, cu ajutorul căruia putem compensa deficitul din bugetul de stat. Tinerii sau persoanele care doresc să apeleze la proceduri minore, cum ar fi îndepărtarea varicelor, acolo unde costurile nu sunt mari, ar trebui să suporte o parte din bani”, ne-a declarat prof. dr. Irinel Popescu. Preşedintele CNAS ne-a mai spus că singurele persoane care nu trebuie să plătească nici un serviciu sunt cele care sunt considerate urgenţe.
„Nu putem lăsa un om să moară pentru că nu are bani, urgenţele trebuie tratate ca atare”, subliniază preşedintele Popescu. Mai mult, şeful CNAS ne-a mai precizat că România ar trebui să adopte un sistem asemănător cu cel din Statele Unite, acolo unde dacă ai o asigurare mare poţi beneficia de serviciile sanitare complete. „Ar fi indicat ca românii să aibă un fel de cărticică ca şi în America, unde să fie trecute dreptul fiecărui individ de a plăti o sumă de bani şi mai ales cât pentru o anumită intervenţie chirurgicală sau pentru un anumit serviciu sanitar”, ne-a declarat prof. dr. Irinel Popescu.
Citeşte mai mult în Gândul
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























