Pensionarii au ameninţat cu proteste cu privire la valoarea punctului de pensie

Pensionarii au ameninţat cu proteste cu privire la valoarea punctului de pensie
Pensionarii au ameninţat cu proteste. Ei au adresat o scrisoare deschisă autorităţilor prin care cer respectarea legii cu privire la valoarea punctului de pensie.
Organizaţiile reprezentative ale pensionarilor din România au hotărât să protesteze faţă de decizia Guvernului de a stabili o valoare a punctului de pensie, pentru lunile aprilie - decembrie 2009, mai mică decât cea prevăzută de lege.
Pensionarii consideră că în acest fel legislativul nu face decât să le diminueze un drept câştigat. Aşa că au făcut deja un prim pas. Au adresat o scrisoare deschisă, şefului statului, preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului şi primului ministru.
În document ei solicită respectarea legii care prevede o valoare a punctului de pensie de 45 la sută din salariul mediu brut prognozat pe 2009. O reglementare care se include în bugetul asigurărilor sociale, au mai susţin reprezentanţii pensionarilor.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























