Trei dintre tinerii implicaţi în scandalul cu europarlamentarul Rareş Niculescu au fost audiaţi

Trei dintre tinerii implicaţi în scandalul cu europarlamentarul Rareş Niculescu au fost audiaţi
Trei dintre tinerii care au fost implicaţi vineri noaptea în scandalul cu europarlamentarul Rareş Niculescu într-un club din Cluj au fost chemaţi de poliţişti la audieri. Printre ei, şi o tânără care susţine că a fost lovită de acesta.
Rareş Niculescu, care urmează să fie purtător de cuvânt al Guvernului, neagă acuzaţiile şi spune că va depune plângere împotriva agenţilor de pază din local, dar şi a jandarmilor, care l-ar fi amendat nejustificat.
Tinerii implicaţi în scandal au fost chemaţi la Poliţie, unde au declarat că altercaţia ar fi fost provocată de Rareş Niculescu şi prietenii acestuia.
Altercaţia a fost surprisă şi de camerele de supraveghere ale localului.
Rareş Niculescu susţine că jandarmii, chemaţi să aplaneze conflictul, au ţinut partea agresorilor săi. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Jandarmi Cluj-Napoca, Ilie Milici, neagă acuzaţiile lui Niculescu. "Din punctul nostru de vedere, jandarmii au acţionat corect la faţa locului", a spus Milici.
Europarlamentarul regretă incidentul, dar susţine că acesta nu are nicio legătură cu viaţa sa profesională. "Îmi pare rău că acest incident a fost asociat cu propunerea pe care domnul ministru mi-a făcut-o, sunt de acord că a venit într-un moment nepotrivit însă în acelaşi timp reiau : nu este decât o problemă personală care mă priveşte strict", a declarat Rareş Niculescu la Realitatea FM. "Am să analizez oportunitatea de a accepta propunerea la care vă referiţi, având în vedere inclusiv acest eveniment", a conchis Niculescu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Rareş Niculescu, a fost implicat într-o altercaţie cu agenţii de pază ai unui local din Cluj în urma căruia a fost amendat cu 200 de lei. Rareş Niculescu susţine că era împreună cu doi prieteni şi că a fost împiedicat să intre în local însă martorii susţin contrariul, cum că grupul care îl însoţea pe europarlamentarul PDL ar fi început altercaţia.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























