Spania - Huntelaar infirmă zvonurile potrivit cărora ar dori să plece de la Real Madrid

Spania - Huntelaar infirmă zvonurile potrivit cărora ar dori să plece de la Real Madrid
Internaţionalul olandez Klaas Jan Huntelaar, despre care o parte a presei iberice a scris recent că intenţionează să părăsească pe Real Madrid, întrucât este folosit în prea puţine partide, a declarat, luni seară, că vrea să rămână în continuare la campioana Spaniei.
"Trebuie să am răbdare şi să-mi aştept rândul, chiar dacă este puţin mai dificil. Nu este adevărat ce s-a scris despre mine, pentru că nu am vorbit cu nimeni. Ţin să precizez că nu vreau să plec de la Real, deoarece obiectivul meu este să câştig cât mai multe trofee aici", a apus atacantul batav în vârstă de 25 de ani.
Huntelaar, pentru care Real a plătit la sfârşitul anului trecut lui Ajax aproximativ 25 de milioane de euro, a bifat numai 5 partide în tricoul grupării madrilene, în una singură fiind titular. Mai mult, internaţionalul olandez nu a fost inclus pe lista fotbaliştilor cu drept de joc în Liga Campionilor, oficialii formaţiei din capitala Spaniei preferându-l în locul său pe Lassana Diarra.
Cotidianul iberic AS a notat în ediţia sa de luni că Huntelaar intenţionează să plece de la Real, deoarece antrenorul Juande Ramos nu îi acordă încredere şi oportunitatea de a juca în primul "11" al madrilenilor.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























