Ambulanţele din Mehedinţi nu ajung la bolnavi din cauza drumurilor

Ambulanţele din Mehedinţi nu ajung la bolnavi din cauza drumurilor
Vieţi care atârnă de un fir de aţă şi ambulanţe carea abia ajung la pacienţi din cauza drumurilor proaste. Se intâmplă în Mehedinţi, un judeţ cu relief muntos în care nu există decât trei autospeciale cu tracţiune 4 x 4. În aceste condiţii salvările, şi aşa insuficiente, sunt solicitate la maximum.
Pacientul, spulberat de tren a agonizat mai bine de 30 de minute pe
calea ferată. Salvarea s-a împotmolit în noroi aşa că omul a fost
purtat pe targă până la ambulanţă.
Astfel de cazuri sunt frecvente în Mehedinţi. Sunt zone în care autospecialelor le este aproape imposibil sa ajungă.
"Avem 17 sate din care 13 sunt inaccesibile. Avem o singură salvare
patru ori patru. Nu se poate ajunge cu salvarea in condiţii de iarnă", a declarat Eleodor Mihuţ, director adj. Ambulanţa Mehedinţi.
În tot judeţul, la 300.000 de oameni sunt acum 30 de salvări. Adică o ambulanţă la 10.000 de persoane.
Anul trecut serviciul de ambulanţă Mehedinţi a casat 8 dintre
autospecialele pe care le deţinea, pentru că nu mai corespundeau
normelor europene. La începutul lui 2009 s-au făcut solicitări ca 4 dintre ele să-şi reia misiunea, pentru că cele existente sunt insuficiente.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























