Sindicaliştii au discutat, la Ministerul Finanţelor, cu premierul şi alţi reprezentanţii ai guvernului. Preşedintele Băsescu a plecat de la negocieri

Sindicaliştii au discutat, la Ministerul Finanţelor, cu premierul şi alţi reprezentanţii ai guvernului. Preşedintele Băsescu a plecat de la negocieri
Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au dezbătut astăzi, la Ministerul Finanţelor Publice, cu reprezentanţii ministerului situaţia salariilor din România. La discuţii au participat premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu.
Proiectul de buget va fi discutat în şedinţa de guvern de mâine, a dat asigurări premierul Emil Boc înaintea discuţiilor cu sindicatele şi patronatele. Există însă semne de întrebare din partea sindicaliştilor, care se tem că bugetul nu va fi aprobat tot mâine. De altfel, vicepreşedintele PDL a declarat, aseară, la finalul întâlnirii Coaliţiei că speră ca bugetul să fie inclus pe agenda şedinţei Executivului de joi.
Surse guvernamentale au declarat marţi pentru NewsIn, că guvernul ar putea propune în noul proiect de buget îngheţarea salariilor bugetarilor pentru cel puţin şase luni, iar majorarea salariilor profesorilor ar urma să fie făcută abia din septembrie, în trei tranşe de câte 10%, până la sfârşitul anului.
Reprezentanţii sindicatelor spun că măsura ar duce la agravarea crizei economice în care se află România şi ameninţă că ies în stradă dacă salariile vor fi îngheţate.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























