Sistemul medical francez e zguduit de cazuri similare cu cel de la Slatina

Sistemul medical francez e zguduit de cazuri similare cu cel de la Slatina
Situaţii incredibile pentru lumea civilizată se întâmplă şi la case mai mari. În Franţa, o serie neagră de decese cauzate de neglijenţă sau de indiferenţă medicală a adus în prim-plan dezbaterea despre reforma profundă a sistemului public de sănătate.
La începutul acestei luni, în oraşul francez Metz, o femeie de 80 de ani a murit după ce a stat 8 ore uitată pe o brancardă pe holurile spitalului, fără ca cineva să se uite la ea.
Deşi a fost luat la timp de acasă de ambulanţă, un bărbat care suferise o criză cardiacă a murit, pe 28 decembrie, pentru că, timp de cinci ore, internarea la reanimare i-a fost refuzată în nu mai puţin de 24 de spitale din regiunea pariziană. Motivul: nu erau paturi disponibile. Într-un final, pacientul a fost primit în al 25-lea spital, însă a murit la o oră după internare. Ancheta, încă în desfăşurare, a descoperit că existau paturi libere la spitale. Cazurile au apărut la scurt timp după ce doi bebeluşi muriseră la spital din cauza malpraxisului. Nu a căzut niciun cap din fruntea sistemului medical din Franţa, ţara cu cele mai mari cheltuieli pentru sănătate pe cap de locuitor.
Şi americanii au avut cazuri ca cel de la Slatina. Imaginile cu o femeie de culoare moartă în sala de aşteptare a unui spital din New York au făcut înconjurul lumii. Femeia aşteptase şase ore să fie consultată, şi, mai grav, după ce a căzut de pe scaun, au trecut 45 de minute pînă cînd cineva a sesizat tragedia.
Italia stă şi mai rău. Statisticile spun că 28.000 de plîngeri împotriva medicilor ajung anual în justiţie, însă 2 cazuri din trei se prescriu înainte de deschiderea unui proces. Mai mult, 90% dintre cei găsiţi răspunzători pentru erori medicale continuă să profeseze.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























