27 de copii din comuna Reghiu merg zece kilometri pe jos până la şcoală

27 de copii din comuna Reghiu merg zece kilometri pe jos până la şcoală
Se trezesc zi de zi cu noaptea-n cap, merg pe jos mai mulţi kilometri prin pădure, îndură frigul şi se întâlnesc chiar şi cu urşii pe drum. Aşa se chinuie în fiecare dimineaţă 27 de copii din comuna Reghiu, judeţul Vrancea, ca să ajungă până la locul de întâlnire cu maşina şcolii.
Pentru cei 27 de copii din comuna Reghiu, ziua începe la ora 4, dacă
vor să ajungă la timp la şcoală. Elevii îşi pregătesc ghiozdanul, se
îmbracă gros şi pleacă la drum, de obicei însoţiţi de câini care să-i
păzească de pericole.
Cu cizmele pline de noroi şi pe întuneric, elevii merg prin pădure aproape două ore. Ei au învăţat de la părinţi câteva trucuri ca să sperie animalele sălbatice.
"Avem 27 de copii care beneficiază de transport şcolar numai o
parte din drum. Dintre aceştia avem 14 care vin numai de la distanţe mari şi
prin locuri pustii", a declarat Ana Hanu, director şcoala Şindrilari.
Primarul comunei spune că deocamdată, nu are cum să îi ajute pe copiii.
"Sunt un număr mic de case, 2,3 case răzleţe, la distanţe mari şi nu putem face drumuri în acea zonă", a spus Răduţă Macovei, primar comuna Reghiu.
Singura soluţie, spun autorităţile, pentru ca aceşti copii să nu
meargă pe jos atâţia kilometri este reabilitarea internatului care de mai bine de 10 ani are lacătul pe uşă.
Aflat într-o vizită la Focşani, ministrul Educaţiei a promis ca va căuta resursele financiare necesare şcolii.
În judeţul Vrancea mai sunt încă trei comune unde copiii străbat în fiecare zi şi 10 kilometri pe jos ca să ajungă la şcoală.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























