Summit internaţional duminică în Egipt, consacrat Fâşiei Gaza

Summit internaţional duminică în Egipt, consacrat Fâşiei Gaza
Egiptul a invitat şefi de stat şi de guvern, în special din Europa, şi pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, la un summit care a avut loc duminică la Sharm el-Sheikh şi care a fost consacrat Fâşiei Gaza.
Summit-ul s-a organizat în jurul preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, în prezenţa secretarului general al ONU Ban Ki-moon, duminică după-amiază, au precizat surse diplomatice europene.
Egiptul nu a anunţat acest summit, dar o sursă apropiată Preşedinţiei a confirmat pentru AFP că au avut loc preparative pentru un summit internaţional la Sharm el-Sheikh.
Agenţia egipteană MENA a anunţat doar că preşedintele francez Nicolas Sarkozy este invitat la o "reuniune consultativă" duminică de către preşedintele Mubarak, pentru a discuta despre armistiţiul din Gaza. Pe lângă Sarkozy, au mai fost invitaţi premierii spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, britanic Gordon Brown şi italian Silvio Berlusconi. Invitată şi ea, cancelarul german Angela Merkel, a anunţat că nu poate participa.
Aflat în turneu în regiune, secretarul general al ONU a primit şi el o invitaţie pentru acest summit extraordinar, ca şi preşedintele Autorităţii Palestiniene.
În schimb premierul israelian Ehud Olmert nu a fost invitat, Israelul anunţând sâmbătă seară o încetare unilaterală a ostilităţilor şi nu în mod coordonat, în cadrul iniţiativei egiptene.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























