Tăriceanu spune că preşedintele îşi reglează conturile cu Parlamentul, prin Constituţie

Tăriceanu spune că preşedintele îşi reglează conturile cu Parlamentul, prin Constituţie
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi că opţiunile constituţionale ale preşedintelui Traian Băsescu denotă faptul că doreşte să-şi regleze conturile cu Parlamentul, rămase în urma suspendării din 2007.
Tăriceanu a precizat
că modificările la Constituţie nu vizează cetăţenii, care nu
beneficiază de mai multe drepturi, "nici măcar de garanţii", dar, în
schimb, reglementează raporturile de putere în stat în favoarea
preşedintelui şi reglează conturile preşedinte-Parlament "ca urmare a
suspendării".
"a: modelul de republică
parlamentară", şi-a reafirmat Tăriceanu o opţiune pe care a mai
prezentat-o, ţinând să menţioneze că nu a pledat în trecut pentru o
monarhie constituţională. De asemenea, preşedintele PNL a insistat că o
modificare a Constituţiei trebuie să ducă la o reprezentare
mai puternică, în spirit democratic, a cetăţeanului. "Cred că actualul
sistem de vot uninominal realizează acest deziderat", a adăugat el.
Tăriceanu a subliniat că Legea fundamentală trebuie să statueze mai
clar principiul separaţiei puterilor în stat, el pledând pentru
nevoia impunerii unui control şi echilibru reciproc al puterilor în
stat, pentru a fi împiedica derapajele de putere.
Pe de altă parte, liderul PNL a subliniat că, în opinia sa, prin astfel
de teme puterea se îndepărtează de problemele esenţiale, precum cele
ale uzinei Dacia. El a cerut ca, în momentul în care "Boc face gafă
după gafă", Băsescu nu ar trebui să încerce "să se ascundă în faţa
opiniei publice venind cu alte teme".
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























