În contextul crizei gazelor, producătorii, importatorii şi distribuitorii de combustibil îşi măresc profiturile

În contextul crizei gazelor, producătorii, importatorii şi distribuitorii de combustibil îşi măresc profiturile
Nu toată lumea pierde din criza gazelor. Pentru că preţul păcurii creşte de la o zi la alta, producătorii, importatorii şi distribuitorii de combustibil pot obţine profit în urma acestei situaţii.
De când s-a anunţat că se va trece pe combustibil alternativ - respectiv păcură - preţul acesteia a crescut cu 20%. În doar o zi, tona de păcură s-a scumpit cu 50 de dolari.
Având în vedere că necesarul zilnic de păcură este acum de aproape 30 de mii de tone, profitul celor şase companii de pe piaţă din vânzarea la noul preţ ar putea depăşi 30 de milioane de dolari în perioada următoare.
De exemplu, Electrocentrale Bucureşti şi Petrom vor semna un contract pentru 200.000 de tone de păcură, iar suma poate ajunge la 60 de milioane de dolari.
Celelalte firme de pe piaţă care importă păcură şi care ar putea să obţină profit sunt Rompetrol, Lukoil, Rafinăria Steaua Română, Unicom Holding şi Eco Petroleum.
Şi minierilor din Oltenia, criza gazelor le aduce profit. Termocentralele de la Turceni şi Rovinari lucrează la capacitate maximă, iar Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a chemat din vacanţă zeci de angajaţi. Doar pentru a acoperi nevoile Complexului energetic Turceni şi CET Oradea, sunt extrase 6.000 de tone de lignit în plus, zilnic.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














