Fostul stelist, Adrian Pitu, ştie cum e să joci fotbal printre bombe

Fostul stelist, Adrian Pitu, ştie cum e să joci fotbal printre bombe
Adrian Pitu a stat doi ani în Israel şi ştie cum e să joci fotbal printre bombe. Pitu s-ar întoarce, însă oricând să joace în Ţara Sfântă.
În 2005, Adrian Pitu s-a decis să dea Liga I pe campionatul din Israel. A jucat doi ani pentru Hapoel Sachnin şi pentru Maccabi Netanya. Fotbalul nu l-a ţinut însă departe de conflictele armate dintre Fâşia Gaza şi Israel.
"Mi-era frică, nu mă duceam în pieţe. La mall totul e controlat. Dacă eu mă duceam la mall trebuia să mă controleze din cap până în picioare ca să intru. Chiar unde am stat eu, chiar blocul ăla l-au bombardat. Odată am auzit o bombă, plecam spre Tel Aviv şi s-a întâmplat lângă Haifa. Dar acolo aşa a fost şi aşa o să fie. M-am speriat de ce am văzut", a afirmat Pitu.
Chiar dacă a trăit multe în numai doi ani, fostul jucător al Stelei a rămas şi cu amintiri plăcute din Israel.
"Eu prima dată până să ajung n-am vrut să aud în viaţa vieţilor mele şi când am ajuns acolo, toată ziua pe la Marea Roşie, la Marea Mediterană, oamenii se distrează mai bine şi decât la noi în ţară", a adăugat Adrian Pitu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























