Lucrările de reabilitare ale Pasajului Lujerului costă peste 60 milioane de lei şi vor fi gata într-un an

Lucrările de reabilitare ale Pasajului Lujerului costă peste 60 milioane de lei şi vor fi gata într-un an
Administraţia Străzilor Bucureşti va investi 60 milioane lei, fără TVA, în reabilitarea Pasajului Lujerului din sectorul 6 al Capitalei, lucrări pentru care administraţia a deschis o licitaţie publică.
"Pe perioada lucrărilor, se va putea circula în pasaj. Închiderea se va
face pe benzi şi pe tronsoane în cadrul benzilor. Însă, pentru
fluidizare, constructorul, împreună cu Brigada de Poliţie şi cu
Administraţia Străzilor, vor propune şi variante ocolitoare. Sperăm ca
lucrările să se încheie până la 31 decembrie 2009", a declarat directorul general al Administraţiei Străzilor Bucureşti,
Alina Roman.
Suma necesară investiţiei, estimată de administraţie, va fi suportată din bugetul local. Contractul presupune "reabilitarea structurii pasajului rutier, lucrări
de drumuri, montarea unei staţii de ventilaţie, a unei staţii de
pompare, arhitectură şi canalizare". Compania câştigătoare se va angaja să termine lucrările în maxim un an
de la încheierea contractului, potrivit anunţului Administraţiei
Străzilor.
De asemenea, Pasajele Muncii, Unirii şi Victoriei, din Capitală, vor fi
renovate anul viitor cu circa 11 milioane lei, potrivit Administraţiei
Străzilor Bucureşti.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























