Becali a schimbat foaia: \"Gata, jos pălăria, Băsescu preşedinte\"

Becali a schimbat foaia: \"Gata, jos pălăria, Băsescu preşedinte\"
În urmă cu o lună, liderul PNG spunea despre şeful statului că este \"un golan de ultimă speţă\". Pe 6 decembrie, el declara că a votat pentru a scăa ţara de tiran.
Gigi Becali a ajuns în arest în prejma sărbătorilor de Paşte, din cauza problemelor legate de furtul maşinii sale. În prejma Crăciunului, liderul PNG are din nou probleme cu justiţia, procesul în celebrul caz \"Valiza\" fiind reluat la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
Întrebat despre validarea lui Traian Băsescu, adversarul său de la alegerile prezidenţiale, Gigi Becali şi-a schimbat complet discursul din campania electorală.
\"Acum e cel mai bun băiat, nu mai e tiran. S-a terminat războiul, gata. Păi ce facem? Dumnezeu vrea pace, noi de ce s-o ţinem în războaie? Dacă a câştigat, gata, pălăria jos, pace\", a declarat Becali, precizând că alegerile au fost curate.
Becali declara în ziua votului că a pus ştampila ca să scape ţara de tiran. \"Să scăpăm de tiran! Să scăpăm de nulităţi! Eu cred că nu ne va uita Dumnezeu şi îi va îndruma pe români să voteze un preşedinte care să facă ceva în ţara asta şi să nu mai stăm în sărăcie. Că dacă va fi acelaşi preşedinte încă cinci ani vom sta în sărăcie şi vai de capul nostru cu ţara asta\", spune Becali.
În campanie, candidatul PNG a fost şi mai virulent: \"Dacă Traian Băsescu mai conduce ţara, ne ducem de râpă. Am întâlnit fel de fel de oameni, dar şi golani. Dar am întâlnit golani care au nobleţe. Ăsta (Traian Băsescu, n.r.) nu are nobleţe. E un golan de ultimă speţă\", a spus Gigi Becali, la Realitatea FM. El a adăugat că, dacă va fi ales preşedinte, primul lucru pe care îl va face va fi să cumpere un vapor pe care să i-l dea lui Băsescu \"să plece\".
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























