Cariere în Alb, primul târg de job-uri în domeniul sănătăţii

Cariere în Alb, primul târg de job-uri în domeniul sănătăţii
\"Cariere în Alb\" , prima ediţie a târgului de job-uri din domeniul sănătăţii, are loc în perioada 9-14 decembrie în Bucureşti, Iaşi şi Cluj Napoca.
Evenimentul este dedicat tuturor celor care îşi dezvoltă o carieră în domeniul medical, fie că este vorba de medicină, farmacie, stomatologie sau alte specialităţi conexe.
Organizatorii evenimentului sunt Compania Medicov şi Asociaţia Romanian Medical Network.
La acest eveniment sunt aşteptaţi să participe peste 1.000 de vizitatori, în fiecare din cele trei centre universitare. La târg sunt oferte din toate specialităţile de interes: medicină, farmacie, stomatologie sau alte specialităţi conexe.
Această primă ediţie a târgului Cariere în Alb facilitează întâlnirea posibililor angajaţi cu angajatorii, a utilizatorilor de echipamente medicale cu producătorii şi distribuitorii acestora, precum şi a formatorilor de cariere cu viitorii colaboratori.
Participanţii pot vizita în cadrul târgului o expoziţie a companiilor de profil şi pot asista la prezentarea acestora. Nu vor lipsi din cadrul evenimentului nici trainingurile şi workshopurile dedicate celor care sunt la începutul carierei în medicină.
Târgul are loc în următoarele locuri:
- Bucureşti, Casa de Cultura a Studenţilor, Calea Plevnei 61, sect.1, 9-10 decembrie
- Iaşi, Casa de Cultură a Studenților ,Str. Vasile Conta, nr 30, Iași, 11-12 decembrie
- Cluj, Casa de Cultură a Studenților Str. Piata Lucian Blaga, Nr. 1-3, Cluj-Napoca, 13-14 decembrie
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














