A. Iuraşcu (martor): Nu a fost contact, nu l-a lovit

A. Iuraşcu (martor): Nu a fost contact, nu l-a lovit
Adrian Iuraşcu, martor la mitingul electoral de la Ploieşti, a declarat la Realitatea TV, că preşedintele Băsescu nici nu l-a atins pe acel băiat.
Adrian Ştefan Iuraşcu a declarat în studioul Realitatea TV că el este bărbatul cu mustaţă care apare lângă copil, în înregistrarea dată publicităţii joi de Gardianul, în care se vede cum preşedintele Traian Băsescu l-ar lovi pe un copil cu pumnul.
\"Copilul chiar face un pas spre mine. Între mine şi el nu era nimeni\".
\"Nu sunt membru PD-L, nu am motive deosebite să-l susţin pe Traian Băsescu, dar nu pot asista la ceea ce se întâmplă în această seară. L-am sunat pe domnul Avramescu, actual consilier de stat în cadrul Cancelariei preşedintelui Traian Băsescu şi i-am spus că am fost acolo - şi sunt la un metru de acel băiat\", a declarat martorul Iuraşcu.
Adiran Iuraşcu a descris imaginile, spunând că nu se afla nimeni între el şi copil, iar că distanţa care-i despărţea era de aproximativ un metru.
\"Un asemenea gest îl reţineam cu siguranţă\", a mai spus martorul, care a spus că nu l-a văzut pe Dinu Patriciu la acel eveniment.
\"Preşedintele nu l-a lovit. Eu nu l-am văzut pe Patriciu. Nu ştiu unde era. Era un eveniment care se comenta. Eram foarte mulţi din societetea civilă. Ce pot să vă spun sigur este că nu a fost contact şi că nu l-a lovit. De acolo - martor ocular, de la un metru şi ceva\", a mai adăugat Iuraşcu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














