McAfee avertizează în legătură cu o \"cursă a înarmării\" pe internet

McAfee avertizează în legătură cu o \"cursă a înarmării\" pe internet
O \"cursă a înarmării\" pe internet, care vizează ca ţările implicate să depună eforturi pentru a controla reţelele informatice în cazul unui conflict, este o ameninţare reală, a avertizat marţi compania americană McAfee, specializată în securitatea IT, relatează AFP.
Potrivit raportului anual al McAfee în acest dosar, China, Franţa, Israelul, Rusia şi Statele Unite au pus la punct \"arme cibernetice\", destinate atacării reţelelor informatice ale inamicilor lor.
\"În prezent, armele nu sunt nucleare, ci virtuale, toată lumea trebuie să se adapteze acestor ameninţări\", a avertizat compania, cu sediul la Santa Clara (California).
\"Anul trecut, creşterea numărului atacurilor informatice din motive politice a provocat îngrijorare\", avertizează McAfee, subliniind că primtre ţinte s-au numărat Casa Albă, Departamentul Apărării, cel al Securităţii Interne, dar şi FBI.
Şi infrastructurile, precum reţelele de distribuţie a apei, a curentului electric, telecomunicaţiile şi fluxurile financiare, pot fi considerate potenţiale victime într-un război informatic. \"În majoritatea ţărilor dezvoltate, infrastructurile esenţiale sunt conectate la internet şi nu sunt protejate suficient\", avertizează McAfee în raport.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














