Observarea balenelor, nouă formă de turism în Noua Zeelandă

Observarea balenelor, nouă formă de turism în Noua Zeelandă
O companie de turism din Noua Zeelandă a fost premiată săptămâna aceasta pentru iniţiativa originală de-a distra turiştii. Agenţia organizează ieşiri în largul Oceanului Pacific, unde curioşii pot observa de aproape balenele.
Localizarea balenelor este o operaţiune destul de delicată, însă căpitanii care conduc vasele de croazieră sunt bine pregătiţi.
\"Vapoarele noastre au o capacitate de 70-80 de persoane, însă noi luăm circa 50 de pasageri, pentru a ne putea ocupa foarte bine de toţi turiştii. Toate vasele noastre au fost construite pentru a oferi clienţilor noştri cele mai bune perspective, indiferent de zona în care se află pe vapor\", a declarat un reprezentant al companiei.
Întreaga flotă a companiei costă peste şapte milioane de euro, potrivit telegraph.co.uk.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














