Johannis: Antonescu vrea să mă propună premier, Geoană nu ştie ce vrea, iar Băsescu nu şi-a declarat poziţia

Johannis: Antonescu vrea să mă propună premier, Geoană nu ştie ce vrea, iar Băsescu nu şi-a declarat poziţia
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat marţi seară, că nu este agent electoral al PNL, aşa cum speculează presa, după întâlnirea cu preşedintele liberal, Crin Antonescu.
"Nu am devenit agent electoral PNL, cum aţi ajuns la concluzia asta? A fost o întâlnire privată şi cred c-a fost în regulă", a a spus Johannis, la Ora de Foc.
Primarul Sibiului a declarat că nu va face campanie activă pentru Crin Antonescu, dar îşi permite să spună "anumite lucruri dacă sunt adevărate".
Întrebat dacă Mircea Geoană l-a contactat, Johannis a spus că nu a fost contactat de acesta în utlimele zile. Victor Ponta a intervenit în emisiune spunând că, joi, Mircea Geoană se va afla la Sibiu şi va avea o întrevedere cu Klaus Johannis.
Johannis a mai spus că Antonescu vrea să-l propună premier, Geoană nu ştie ce vrea, iar Băsescu nu şi-a declarat poziţia în ce-l priveşte.
Despre ultimul sondaj INSOMAR, primarul Sibiul a spus că procentele afişate reprezintă un foarte mare plus pentru Sibiu şi se bucură pentru rezultatul acestuia.
În ce priveşte depăşirea vârfului crizei, Johannis a spus că nu are niciun fel de semnal că aceasta s-ar termina în 2010.
Crin Antonescu a avut marţi o întâlnire privată cu primarul oraşului Sibiu, Klaus Johannis.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























