Croaţia înregistrează al doilea deces din cauza gripei porcine

Croaţia înregistrează al doilea deces din cauza gripei porcine
Autorităţile sanitare croate au înregistrat un al doilea caz mortal de gripă A (H1N1), în timp ce peste 1.500 de persoane au fost infectate cu acest virus de la apariţia sa în Croaţia, la începutul lunii iulie, au anunţat marţi surse oficiale de la Zagreb.
O persoană care suferea de gripă a decedat sâmbătă într-un spital din Zagreb, a anunţat Institutul naţional pentru sănătatea publică (HZJZ). În patru luni de la apariţia gripei A(H1N1) în Croaţia, institutul a înregistrat 1.565 de cazuri.
Aproximativ 30 de persoane sunt spitalizate în clinica pentru boli infecţioase din Zagreb, dintre care cinci în stare gravă, potrivit postului de televiziune naţional. "Deocamdată, nu intenţionăm să declarăm epidemie, dar, dacă numărul bolnavilor creşte semnificativ, un plan naţional de luptă este deja pregătit", a asigurat luni ministrul Sănătăţii, Darko Milinovic.
500.000 de doze de vaccinuri va fi livrat până la începutul lunii decembrie Croaţiei, care numără 4,4 milioane de locuitori. Autorităţile croate au comandat 1,5 milioane de vaccinuri de la laboratorul elveţian Novartis.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























