Funeriu: Nominalizarea lui Severin drept ministru de Externe al UE are şanse zero de reuşită

Funeriu: Nominalizarea lui Severin drept ministru de Externe al UE are şanse zero de reuşită
Fostul europarlamentar PD-L susţine că preşedintele PSD Mircea Geoană supralicitează în gol. Contracandidaţii lui Severin sunt mult mai cunoscuţi şi influenţi.
"Nominalizarea lui Adrian Severin pentru postul de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă are şanse zero de reuşită. Geoană, în pofida faptului că ştie exact acest lucru, afirma că Adrian Severin are şanse reale pentru obţinerea postului de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă a Uniunii Europene şi solicita preşedintelui României să facă demersurile necesare. Astfel pregăteşte terenul pentru a-i reproşa presedintelui că nu a obţinut acest job şi a negociat conform interesului său", afirmă fosta propunere a guvernului Croitoru şi probabil viitoarea nominalizare a cabinetului Negoiţă pentru scaunul de ministru al Educaţiei pe blogul său.
Acesta îşi şi argumentează poziţia: "Nu are caliblrul concurenţilor săi: David Milliband este un foarte bun ministru al Afacerilor Externe al Marii Britanii, Massimo D'Alema a fost prim-ministru al Italiei. Severin a fost acum 10 ani timp de un an de zile ministrul Afacerilor Externe al României şi a fost nevoit să se retragă lăsând in urmă mai multe întrebări decât răspunsuri; poziţiile sale sunt mai aproape de Moscova decât de Bruxelles (vezi exemplul flagrant în chestiunea Moldova); cel mai puternic argument: Adrian Severin a criticat nepermis de indecent Comisia Europeană (preşedintele Barroso, comisarii Olli Rehn, Franco Frattini si Jacques Barrot, purtătorul de cuvânt Mark Gray) legat de Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei. România şi-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană angajamente pe care încă nu le-a îndeplinit. Iar Adrian Severin în loc să încerce să îndrepte neajunsurile noastre, a preferat să critice executivul european protejând oamenii politici corupţi din România; preşedintele Barroso nu va accepta ca un purtător de cuvânt al lui Adrian Năstase să devina membru al Comisiei Europene".
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














