Presa internaţională a alocat un spaţiu generos situaţiei din România, iar tonul marilor cotidiene nu este deloc optimist

Presa internaţională a alocat un spaţiu generos situaţiei din România, iar tonul marilor cotidiene nu este deloc optimist
Presa consideră că şansele lui Liviu Negoiţă de a primi votul de învestire sunt practic nule, iar criza economică se va agrava.
Liviu Negoiţă nu are şanse mai mari decât Lucian Croitoru, fapt care va adânci criza politică din România, comentează Euronews.
Delegaţia FMI la Bucureşti a amânat eliberarea celor 1,5 miliarde de euro, în timp ce clasa politică nu reuşeşte să formeze un nou guvern, scrie New York Times.
Este necesar ca România să acţioneze repede, pentru că este în criză de timp, scrie Associated Press. Agenţia mai scrie că dacă doreşte să obţină bani de la FMI până la sfârşitul anului, România va trebui să găsească o soluţie până cel târziu pe 3 decembrie.
Reuters citează declaraţia lui Mugur Isărescu, potrivit căruia şansele României de a obţine împrumutul până la sfârşitul acestui an sunt aproape nule. Nici la nivelul Comisiei Europene nu există mai mult optimism în privinţa României, mai scrie Reuters, care citează un expert al executivului european de la Bruxelles.
Astfel, România pierde un împrumut de un miliard de euro şi din partea Uniunii Europene, care aştepta verdictul FMI înainte de a elibera această sumă, menţionează cotidianul francez L'Express.
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














