Serbia a ajuns la un acord cu FMI pentru acordarea următoarei tranşe de împrumut

Serbia a ajuns la un acord cu FMI pentru acordarea următoarei tranşe de împrumut
Serbia şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au ajuns la un acord în legătură cu condiţiile acordării noilor tranşe dintr-un împrumut de circa 3 miliarde euro, a anunţat miercuri un oficial FMI.
"Misiunea FMI şi autorităţile sârbe au ajuns la un acord ce trebuie să fie aprobat de conducerea Fondului şi de board" înainte de acordarea împrumutului, din care o primă tranşă de 788 milioane euro a fost virată către Belgrad în prima parte a anului, a declarat şeful misiunii FMI, Albert Jaeger.
"Acest lucru va permite Serbiei să utilizeze fonduri compatibile cu nevoia de finanţare", a adăugat Jaeger.
Potrivit prevederilor acordului, salariile şi pensiile urmează să fie îngheţate în 2010, an pentru care este prevăzută şi o reformă a sistemului de pensii, a precizat ministrul sârb de finanţe, Diana Dragutinovici.
Conducerea FMI urmează să se reunească pe 21 decembrie, pentru a aproba acordul cu Serbia, a mai precizat Jaeger.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























