Casa Albă avertizează că va mai dura până ce economia se redresează, în ciuda creşterii PIB

Casa Albă avertizează că va mai dura până ce economia se redresează, în ciuda creşterii PIB
Casa Albă a apreciat că datele ce indică creşterea peste aşteptări a produsului intern brut (PIB) în al treilea trimestru reprezintă o veste bună, însă a prevenit că mai rămâne mult de făcut până ce economia re redresează cu adevărat şi şomajul începe să scadă.
"După patru trimestre consecutive de declin, revenirea la creştere
pozitivă a PIB aduce un semnal încurajator că economia americană merge
în direcţia bună", a declarat Christina Romer, şeful consilierilor
economici ai preşedintelui Barack Obama, într-un comunicat.
"Totuşi, această veste binevenită nu reprezintă decât un pas înainte,
iar drumul este încă lung până ce economia se redresează în
totalitate", a completat ea.
Romer a avertizat că o inversare a tendinţei şomajului se produce de
obicei după ce activitatea economică îşi revine.
"Va fi nevoie de o creştere susţinută şi robustă a PIB pentru ca rata
şomajului să se diminueze substanţial", a mai spus oficialul.
Datele publicate joi de Departamentul Comerţului au arătat că economia
Statelor Unite a înregistrat în al treilea trimestru o creştere de 3,5%
faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, peste aşteptări, după patru
trimestre la rând de contracţie. Media estimărilor economiştilor era de
3,2%.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























