Prefectul de Giurgiu, criticat după ce a cerut partidelor propuneri pentru şefia secţiilor de votare

Prefectul de Giurgiu, criticat după ce a cerut partidelor propuneri pentru şefia secţiilor de votare
PNL şi PSD Giurgiu acuză PD-L că ar urmări "fraudarea alegerilor prezidenţiale prin controlul secţiilor de votare", anunţând că prefectul de Giurgiu a trimis tuturor partidelor politice o adresă privind propuneri de preşedinţi de secţii de votare
Senatorul PNL, Vasile Mustăţea, a declarat, într-o conferinţă de
presă, că prefectul, conform statului său, nu ar avea dreptul să ceară
acest lucru partidelor politice, ci ar fi trebuit să solicite propuneri
de preşedinţi de secţii de votare instituţiilor sau ONG-urilor.
"Domnul Stănişteanu (Noruţ Stănişteanu, prefect de Giurgiu, n.red.), a
trimis o dată adrese la primării, dar şi grupurilor de consilieri
locali în funcţie de culoarea politică, să facă câte trei propuneri
pentru preşedinţii secţiilor de votare. Avem copiile hârtiilor trimise.
A fost o mare greşeală să solicite partidelor politice acest lucru,
putea să ceară propuneri ONG-urilor, sau instituţiilor, dar nu
formaţiunilor politice, iată un element de implicare politică a
prefectului", a spus Mustăţea.
Senatorul liberal Vasile Mustăţea a mai declarat că PNL a decis să nu
transmită propuneri de preşedinţi de secţii de votare.
"PNL a luat hotărârea să nu transmită astfel de propuneri şi i-am
cerut prefectului de Giurgiu să fie postate pe site-ul instituţiei pe
care o conduce toate numele preşedinţilor de secţii traşi la sorţi,
astfel încât orice cetăţean să verifice dacă sunt îndeplinite toate
elementele legale", a mai spus Mustăţea.
Pe de altă parte, într-un comunicat de presă transmis vineri,
preşedintele PSD Giurgiu, Adrian Popescu, a reclamat aceeaşi situaţie
ridicată de liberali.
"Prefectul Noruţ Stănişteanu a semnat şi transmis tuturor partidelor
adresa nr. 12318/20.10.2009 pentru desemnarea preşedinţilor secţiilor
de votare. Deşi prefectul anunţă desemnarea preşedinţilor prin tragere
la sorţi, numele celor care vor supraveghea corectitudinea alegerilor
au fost deja stabilite", se arată în comunicat.
În acelaşi document, liderul PSD Giurgiu acuză PD-L că ar fi cerut
juriştilor membri de partid să îşi dea demisia, pentru a putea deveni
preşedinţi de secţii de votare.
"Zilele acestea, juriştii înregimentaţi politic în PD-L au primit ordin
de la centru pentru a-şi înainta demisiile din partid. Odată ajunşi
independenţi, nominalizarea acestora ca preşedinţi de secţii de votare
devine legală. În acest mod, propunerile primăriilor unde nu există
edil membru PDL nu vor fi luate în considerare. PSD Giurgiu acuză
PD-L că urmăreşte frauda electorală prin controlul tuturor secţiilor de
votare", se mai arată în comunicatul PSD Giurgiu semnat de preşedintele
organizaţiei judeţene Adrian Popescu.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























