UE este pregătită să înceapă negocierile pentru semnarea Acordului de Asociere cu R. Moldova

UE este pregătită să înceapă negocierile pentru semnarea Acordului de Asociere cu R. Moldova
UE este pregătită să înceapă negocierile privind semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, a declarat vineri, la Chişinău, Carl Bildt, ministrul suedez de Externe, la finalul întrevederii cu preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, relatează Unimedia.
Întrevederea, la care a fost prezentă şi troica Uniunii Europene, a
avut loc în contextul preşedinţiei suedeze a UE. Carl Bildt a precizat
că scopul vizitei delegaţiei UE la Chişinău este de a stabili următorii
paşi în relaţia dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
"Suntem interesaţi de asigurarea unui mediu politic stabil favorabil
implementării reformelor în Republica Moldova", a afirmat ministrul
suedez de externe. El a adăugat că "politica actualei guvernări de la
Chişinău deschide noi perspective în relaţia Republicii Moldova cu
Uniunea Europeană".
La rândul său, Mihai Ghimpu a menţionat că Alianţa pentru Integrare
Europeană are drept scop democratizarea Republicii Moldova, depăşirea
crizei social-economice şi integrarea în Uniunea Europeană. "Vom
realiza proiectele din cadrul Parteneriatului Estic, dar voinţa
cetăţenilor noştri este de a ne încadra cât mai curând posibil în marea
familie europeană", a precizat preşedintele Parlamentului de la
Chişinău. "De aceea, pledăm pentru includerea Republicii Moldova în
pachetul balcanic, pentru libera circulaţie a cetăţenilor moldoveni în
spaţiul UE", a afirmat preşedintele interimar al R. Moldova.
În acelaşi timp, Ghimpu a solicitat susţinere din partea UE şi SUA în rezolvarea conflictului transnistrean. În context, Carl Bildt a reiterat poziţia Uniunii Europene în vederea susţinerii integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi necesitatea reluării negocierilor în formatul 5+2.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























