Forma finală a legii unice de salarizare avantajează primarii, prelaţii, chestorii de poliţie şi medicii de urgenţă

Forma finală a legii unice de salarizare avantajează primarii, prelaţii, chestorii de poliţie şi medicii de urgenţă
Forma finală a legii unice de salarizare avantajează primarii, prelaţii, chestorii de poliţie şi medicii de urgenţă, asta după ce Guvernul a acceptat unele amendamente la Legea unică a salarizării.
Coeficientul de salarizare după care se stabileşte leafa primarului general al Capitalei a fost majorat de Guvern cu aproape un salariu minim. Astfel, primarul va primi 10,8 salarii minime pe economie, faţă de 10 cât erau prevăzute în proiectul iniţial, adică 7.614 lei.
Şi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va primi mai mult, câştigând cât premierul, adică 7.755 de lei. Şi salariile generalilor, amiralilor din Armată, dar şi cele ale chestorilor generali de Poliţie şi directorilor din penitenciare vor fi mai mari. Aceste categorii socio-profesionale vor primi aproape nouă salarii minime pe economie.
Guvernul a introdus în proiectul legii salarizării unitare şi un text care prevede ca salarizarea personalului din Justiţie să se facă în funcţie de importanţa socială a muncii, de răspunderea, complexitatea şi riscurile funcţiei. Astfel, salariile magistraţilor din judecatorii vor fi calculate după un coeficient de 8,4, iar a celor din tribunale după un coeficient de 9,4.
Salariile personalului Curţii de Apel vor fi calculate după un coeficient de 10,4. Cel mai mare coeficient se aplică personalului din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta va fi 11,4.
Şi medicii din unităţile de urgenţă vor beneficia de o majorare. Coeficientul după care se calculează plata salariilor acestora a crescut de la 5,25 la 5,60, astfel încât salariul va fi de aproape 4.000 de lei.
Un amendament important adus legii se referă la valoarea salariului minim pe economie. Acesta va creşte după 2010 peste nivelul de 705 cu o singură condiţie: să fie redus numărul angajaţilor, astfel încât bugetul să poată suporta ponderea cheltuielilor de personal în Produsul Intern Brut.
Citește și:
- 14:49 - Condimentul care te ajută la pierderea în greutate. Ce arată noile studii
- 12:31 - Zodiile care intră într-o perioadă de abundență și schimbări majore pe parcursul anului 2026
- 11:37 - Îmbătrânirea nu are loc treptat ci în două etape bruște. Care sunt acestea, conform unui studiu
- 10:48 - Tot mai multe cazuri de cancer în rândul tinerilor: ce arată noile cercetări
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














