Ultimele Stiri· 1 min citire

Ford lansează un plan de restructurare a datoriilor

5 mar. 2009, 08:21
Actualizat: 5 mar. 2009, 08:23
Ford lansează un plan de restructurare a datoriilor

Ford lansează un plan de restructurare a datoriilor

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: NewsIn

Producătorul auto Ford Motor Co a anunţat miercuri iniţiative detaliate de restructurare a datoriilor, inclusiv transformarea acestora în capital şi două oferte de furnizare de lichidităţi, care ar putea reduce datoriile cu până la 10,4 miliarde dolari.

De asemenea, constructorul auto a anunţat că va pune la dispoziţie până la 2,2 miliarde dolari pentru restructurare datoriilor, care la sfârşitul lui 2008 se ridicau la 25,8 miliarde dolari.

Compania are posibilitate de a-şi restructura până la 10,4 miliarde dolari din datoriile guvernamentale, având în vedere lichidităţile puse la dispoziţie şi preţurile.

Ford, singurul constructor auto care nu a cerut ajutor guvernamental, a ajuns anterior la o înţelegere cu sindicatul muncitorilor din industria auto, pentru schimbări contractuale în vederea reducerii costurilor de lucru.

La începutul săptămânii, Ford a afişat o scădere cu 48% a vânzărilor din februarie şi a revizuit în scădere drastică ţintele de producţie pentru trimestrul al doilea comparativ cu nivelul de acum un an, în contextul scăderii ample a cererii de maşini.

Sectorul auto se confruntă cu probleme grave pe plan mondial, ca urmare a scăderii drastice a cererii de maşini, în contextul crizei economice globale, iar mai multe ţări au luat măsuri de susţinere a acestuia.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri