Experţii Fondului Monetar Internaţional vor sosi la Bucureşti pe 25 ianuarie. Preţ de două săptămâni, specialiştii de la Washington se vor întâlni cu reprezentanţi ai sindicatelor, industriei, băncilor şi ai mediului academic, cu parlamentari şi politicieni din opoziţie, precizează un comunicat al instituţiei.

Fondul Monetar Internaţional evaluează periodic situaţia macroeconomică a României. La sfârşitul lunii octombrie, însă, negocierile pentru continuarea acordului cu FMI au eşuat. Principala controversă a celor două părţi a fost legată de nivelul deficitului bugetar. Experţii de la Washington doreau ca Guvernul să cheltuiască atât cât are, în vreme ce oficialii români doreau un deficit de cel puţin 1 la sută.

După ce autorităţile de la Bucureşti au respins solicitările instituţiei financiare, FMI a considerat aranjamentul deraiat. De asemenea, FMI s-a mai arătat îngrijorat de elaborarea nerealistă a proiectului de buget pentru 2006 şi de nivelul inflaţiei şi al deficitului de cont curent.

Alte nemulţumiri exprimate de specialiştii instituţiei internaţionale priveau derapajele înregistrate în politica salarială şi lipsa unor reforme structurale.