Flutur: Crin Antonescu se grăbeşte cu lansarea programului pentru preşedinţie
Vicepreşedintele PD-L Gheorghe Flutur a comentat faptul că liderul PNL Crin Antonescu îşi lansează luni programul politic pentru preşedinţie, afirmând că liberalii "se grăbesc" în condiţiile în care concurează "pentru locurile trei-patru" şi că este "o modă" pe care PD-L nu vrea s-o urmeze.
Întrebat ce acţiuni întreprinde PD-L în contextul apropierii alegerilor prezidenţiale şi al lansării de către liderul PNL Crin Antonescu a programului politic pentru preşedinţie, Flutur a răspuns: "Să fie sănătoşi, este problema dumnealor, concurează pentru locurile trei şi patru, de aceea se grăbesc. Nu este prima dată când se lansează. În campania de europarlamentare s-au mai lansat. Probabil e o modă de care noi nu ştim şi nici nu vrem s-o purtăm".
Potrivit lui Flutur, primul pas pe care îl vor face democrat-liberali este consolidarea organizaţiilor teritoriale.
Crin Antonescu a anunţat că îşi lansează platforma de candidat la preşedinţie luni la ora 17.00, la Palatul Parlamentului. Liberalii s-au întrunit luni de la ora 10.00, în şedinţa săptămânală a Biroului Politic Central, urmată, de la ora 11.00, de cea a Consiliului Naţional Executiv.
Potrivit lui Stroe, în şedinţa CNEx se vor discuta măsurile de reorganizare a unor filiale, precum Timiş şi va fi discutată componenţa echipei de campanie a prezidenţiabilului Antonescu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

