Ultimele Stiri· 1 min citire

Fluctuaţia de la CFR a blocat proiecte europene

12 oct. 2009, 20:14
Actualizat: 12 oct. 2009, 20:18
Fluctuaţia de la CFR a blocat proiecte europene

Fluctuaţia de la CFR a blocat proiecte europene

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Business Standard

Contracte în valoare de peste un miliard de euro ar fi putut fi semnate pentru sectorul feroviar dacă ar fi existat o continuitate la conducerea companiilor feroviare, anul acesta. Înlocuirea continuă a directorilor de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă, determinată de instabilitatea la nivel politic, a încetinit procesul de finalizare a unor proiecte din sector.

Practic, în 2009, proceduri începute anul trecut au intrat în stand-by. În mai puţin de zece luni, conducerile companiilor din sectorul feroviar au fost schimbate de trei ori, intervalul de timp la dispoziţia unui director pentru a conduce efectiv compania fiind de trei luni. 2009 este, pe de o parte, anul cu cea mai mare fluctuaţie de top manageri la companiile feroviare de stat, iar, pe de altă parte, anul în care lipsa de investiţii în sector a scos la iveală probleme grave, care au culminat cu trei incidente într-o singură lună.

“Toate aceste întârzieri conduc la blocarea banilor care ar trebui să intre în România şi, implicit, la izolarea economică a României. Sunt delegaţii din partea unor multinaţionale care vin să discute proiecte cu reprezentanţii unei companii şi peste o săptămână descoperă că a fost schimbată conducerea, iar discuţiile trebuie reluate cu alte persoane”, a declarat Ştefan Roşeanu, secretar general al Asociaţiei Industriei Feroviare din România. Citeşte mai mult în Business Standard

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri