FLORIN TUDOSE a încetat din viaţă. Cunoscutul psihiatru a murit în urma unui infarct

FLORIN TUDOSE a încetat din viaţă. Cunoscutul psihiatru a murit în urma unui infarct
FLORIN TUDOSE, psihiatrul cunoscut de întreaga ţară, a murit duminică în urma unui infarct, relatează Realitatea TV.
FLORIN TUDOSE, unul dintre cei mai cunoscuţi psihiatri ai României, a încetat din viaţă duminică în urma unui infarct.
Tudose, în vârstă de 62 de ani, a murit, duminică după-amiază, în zona unei pieţe agroalimentare din localitatea Coşereni, judeţul Ialomiţa, după ce a căzut la pământ în momentul în care a încercat să urce în maşină la scurt timp după ce făcuse câteva cumpărături, potrivit Mediafax.
FLORIN TUDOSE şi-a lansat de curând volumul "Psihopolitica" şi era prezent în studioul Realitatea TV la emisiunea Canapeaua electorală, une analiza profilul candidaţilor la preşedinţie.
FLORIN TUDOSE s-a născut în 1952 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București și a devenit medic psihiatru. Din 1999 FLORIN TUDOSE este profesor universitar și predă psihiatrie psihopatologie și psihologie clinică. FLORIN TUDOSE a publicat singur sau în colaborare peste 30 de cărți de specialitate și aproape 200 de articole dedicate psihiatriei. Printre acestea volumele: Vademecum în psihiatrie (1985), Orizonturile psihologiei medicale (2003), Sindroame rătăcitoare (2005), Psihiatrie în practica medicală (2007), Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi (2011), Psihiatria medicului de familie (2013).
Pasionat de jurnalistică încă din anii studenției, FLORIN TUDOSE are sute de articole publicate și zeci de emisiuni de televiziune realizate la majoritatea posturilor cu audiență națională. Din 1996 începe să publice volumele Psihopolitica și Psihopolitica Recidiva (2004), o analiză socio-psihologică adesea cu caracter satiric la adresa reprezentanților clasei politice. Volumele se vor un arc peste timp spre inimitabila tipologie caragialiană la un secol de la dispariția excepționalului descriptor al societății și moravurilor românești, un omagiu geniului tutelar al miticismului fără frontiere.
Citește și:
- 14:54 - Brioșe pufoase cu căpșuni, desertul de sezon pe care trebuie să-l prepari în weekend
- 14:52 - Peste 300 de elevi și profesori au fost evacuați după descoperirea unui proiectil lângă o școală din Vrancea
- 14:46 - Europa vrea să scape de soldații americani, conform unui nou sondaj. Cum este percepută prezența acestora în România
- 14:40 - Accident grav pe DN 6 între Drobeta Turnu Severin și Orșova. Două persoane încarcerate după un carambol între trei mașini
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














