Grupul maşinilor familiei Geoană salută un nou membru: după Lexus, Audi A6 şi Mercedes clasa S (de la Senat), în familia lui Mircică a apărut acum un Fiat 500 retro în stare foarte bună. Îl puteţi recunoaşte foarte uşor dacă vă plimbaţi prin zona Dorobanţi şi vă împiedicaţi de o chestie mititică, roşie şi condusă de un puştan cu şapcă. Puştanul de care vorbim este Alexandru Geoană, care se plimba ieri după-amiază cu Fiat-ul 500 prin Dorobanţi, însoţit de un prieten. Geoană Jr. are 16 ani şi este elev la "Jean Monnet", liceul copiilor de politicieni sau bogătani din Capitală.
Am întrebat-o pe mama sa, Mihaela Geoană, dacă Alexandru se plimbă
legal prin Dorobanţi cu jucăria. Iata ce a declarat consoarta
preşedintelui Senatului pentru Academia Caţavencu: "Sigur că
da, are carnet de conducere. Este un permis care se obţine la 16 ani,
pentru vehicule sub 500 de cmc, de motocicletă sau tot ce se poate
conduce la 16 ani. E un articol de lege care reglementează. (...) A dat
examen, a făcut şcoala de şoferi, a dat examen pe un Logan...".
Deci
mămica zice că are voie. Însă, potrivit purtătorului de cuvînt al
Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, un autoturism Fiat 500 poate fi
condus doar cu permis categoria B, care se obţine de la 18 ani
împliniţi.
Dom'le, dar, poate o fi maşină modificată, ar putea spune
unii. Ei, bine, nu, nu e şi asta ştim chiar de la mama şoferului
minune, pe care am întrebat-o dacă a fost schimbat ceva la Fiat: "Nu.
Maşina este din '70 – '73. Este o maşină de epocă, cum se numeşte", a
completat Mihaela Geoană.
Citeşte mai mult AICI
Mircea Geoană dezminte, însă, afirmaţiile apărute în presă printr-un
comunicat în care precizează că "în conformitate cu HG1391/2006 -
Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice - art. 33, alin 1, lit a), categoriile A1 şi B1 pot fi obţinute
începând cu vârsta de 16 ani".
"Fiul meu a obţinut permisul de conducere
categoria B1 în data de 2.07.2009, în condiţiile legii, condiţii ce se
aplică tuturor cetăţenilor României. Autoturismul pe care îl conduce
fiul meu are, de asemenea, capacitatea cilindrică ce permite utlizarea
lui pe drumurile publice de către posesorii de permis auto categoria
B1", precizează Geoană.
Varianta lui Mircea Geoană este susţinută şi de Inspectoratul General al Poliţiei Române, care informează printr-un comunicat că ''în conformitate cu prevederile legale, o persoană care a împlinit vârsta de 16 ani poate să conducă autovehicule cu masa proprie peste 400 kg, dar nu mai mare de 550 kg, în condiţiile obţinerii unui permis de conducere pentru subcategoria B1''
De cealaltă parte, preşedintele Federaţiei Naţionale a Şcolilor de Şoferi din România,
Vasile Ştefănescu, a declarat, pentru NewsIn, că nu există absolvenţi
de şcoală de şoferi din Bucureşti pentru obţinerea permisului de
categorie B1 deoarece nicio şcoală nu are acest tip de vehicul.
"Nimeni nu a făcut şcoala de şoferi în Bucureşti pentru categoria B1
pentru că nicio şcoală nu are astfel de vehicule. Nu ştiu nici în ţară
să fie aşa ceva", a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a
Şcolilor de Şoferi din România (FNSSR).
Conform lui Vasile Ştefănescu, "este o crimă să le dăm permise puştilor".