Fiscul va avea acces la conturile a 4.500 de americani, clienţi ai UBS

Fiscul va avea acces la conturile a 4.500 de americani, clienţi ai UBS
Fiscul american a încheiat un acord fără precedent cu o bancă elveţiană, care îi va permite accesul la datele personale a 4.500 de americani. Aceştia, clienţi ai respectivei instituţii financiare, sunt bănuiţi de autorităţile americane de evaziune fiscală.
Acordul dintre banca elveţiană UBS şi Statele Unite este unul fără precedent şi marchează o etapă importantă în lupta împotriva evaziunii fiscale. Conform înţelegerii, autorităţile de la Washington vor avea acces la conturile a 4.500 de clienţi americani ai băncii UBS, însă investigaţia condusă de fisc ar putea scoate la iveală identiatea a peste 10.000 de clienţi care s-au sustras de la plata taxelor. În total conturile însumează peste 18 miliarde de dolari.
Un reprezentat al fiscului a declarat că aceşti clienţi au alternativa de a se prezenta singuri în faţa autorităţilor până pe 23 septembrie. Ministrul de Justiţie elveţian a declarat că acest acord nu încalcă legea secretului bancar. Acesta nu include şi protejarea criminalilor, a spus ministrul. UBS îşi va anunţa clienţii înainte ca datele lor bancare să fie puse la dispoziţia fiscului.
Este cel de-al doilea acord între UBS şi statul american anul acesta. Pentru a evita un proces în justiţie, banca a admis în februarie că a ajutat americani înstăriţi să evite plata taxelor. UBS a fost de acord cu achitarea unei amezi de 780 de milioane de dolari şi cu publicarea numelor a 250 de clienţi suspectaţi de evaziune fiscală.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























