Firmele care şi-au anunţat prezenţa la bursa locurilor de muncă de vineri au cele mai multe oferte pentru fabricarea articolelor de îmbrăcăminte şi construcţii, deşi aceste domenii sunt cele mai lovite de criza economică, a anunţat marţi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Astfel, principalele ramuri de activitate în care sunt oferite locuri
de muncă persoanelor fără studii superioare sunt fabricarea articolelor
de îmbrăcăminte (1.963), construcţii (1.403), activităţi de
investigaţie şi protecţie (748), activităţi de asigurare, reasigurare
(520), industria alimentară (444), lucrări speciale de construcţii
(433), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal
(347), transporturi terestre, transporturi prin conducte (345)
şi comerţ cu amănuntul (340).
Principalele meserii pentru care
pot opta persoanele fără studii superioare sunt confecţioner asamblor
de articole din textile şi operator confecţioner de îmbrăcăminte
(1.961), agent de asigurare (512), ofiţer (507), agent de securitate
(311), dulgher (273), zidar (382), maistru militar (223), confecţioner
textile (205). Sunt, totodată, 802 slujbe pentru muncitori
necalificaţi în diverse ramuri de activitate.
Persoanele cu studii superioare vor avea vineri parte de oferte în
activităţi de asigurare, reasigurare şi ale caselor de pensii (145),
activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare (134), construcţii
(69), servicii privind forţa de muncă (34), industria alimentară şi a
băuturilor (23), arhitectură şi inginerie (21), lucrări de geniu civil
(19) şi comerţ cu ridicata (17).
Principalele meserii aferente locurilor de muncă oferite pentru
persoanele cu studii superioare sunt consilier financiar (103),
consultant financiar (41), inspector de asigurare (32), agent de
asigurări (11), consilier în economie generală (25), economist (13).
Sunt, de asemeneam 180 de locuri de muncă pentru ingineri din industria
textilă, chimică, de prelucrare a lemnului, construcţii.
ANOFM a identificat până la 16 aprilie 11.345 de locuri de muncă, ce
urmează să fie oferite prin Bursa generală a locurilor de muncă de
vineri, cele mai multe fiind în Bucureşti (2.138), Sălaj (974), Iaşi
(702), Bacău (609), Vrancea (422), Constanţa (287), Giurgiu (271),
Călăraşi (269), Timiş (263), Botoşani (255) şi Prahova (252).
Aproape 1.050 de firme vor participa la bursa ce va avea loc în 102
agenţii judeţene şi locale pentru ocuparea forţei de muncă, dintre care
17 sunt angajatori de inserţie, potrivit Legii pentru prevenirea şi
combaterea marginalizării sociale.
Din totalul locurilor de muncă, 625 sunt adresate persoanelor cu studii
superioare, de lungă şi scurtă durată, iar 53 sunt pentru tinerii
cărora li se adreseaza Legea pentru prevenirea şi combaterea
marginalizării sociale.