Filmul a devenit celebru peste noapte, din cauza unor replici care au stârnit scandal în Italia.
"Sperăm că aceasta să nu fie singurul tip de notorietate, sperăm din tot sufletul să se audă şi altceva cum ar fi momentele antologice, zic eu, pe care acest film le conţine", a declarat Monica Bârlădeanu.
"Sper ca cei care vin să vadă filmul să-şi dea seama că replicile alea sunt cele care nici măcar nu contează. Nu despre asta este vorba în film", a firmat Bobby Păunescu.
"Francesca", povestea educatoarei care pune la bătaie tot ce are pentru o altă viaţă, într-o altă ţară, a stârnit emoţii atât în rândul publicului de la Festivalul de la Veneţia, unde a fost prezentat în premieră, cât şi în cel al criticilor.
"Avem aşteptări mari pentru aş vrea ca foarte multă lume să vină să vadă acest film pentru că este o poveste emoţionantă, mi se pare că la fel ca Francesca sunt multe fete de aici care au luat, la un moment dat, în considerare varianta plecării în străinătate", a mai spus Monica Bârlădeanu, actriţa ce interpretează rolul principal.
Din distribuţie mai fac parte Luminiţa Gheorghiu, Teo Corban, Doru Ana, Dorian Boguţă şi Mihai Dorobanţu.
Filmul "Francesca" a avut joi seară premiera de gală - VEZI VIDEO
PUBLICAT
Vineri, 2 Octombrie 2009 04:42
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 3 Octombrie 2009 00:04
SURSA
Realitatea TV
Cel mai controversat film românesc al anului a avut premiera de gală. Francesca, pelicula interzisă la Veneţia va rula de vineri în cinematografe.
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ARTE ŞI POPCULT







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M