Consolidarea regimului comunist în România a presupus eforturi concertate de promovare a femeii şi de aşezare în prim plan, după model sovietic, de desăvârşire a identităţii sexului frumos din punct de vedere social şi politic. Rolul tradiţional de mamă şi soţie este dublat acum de dreptul şi responsabilitatea de a ocupa un loc în câmpul muncii şi de a-şi exercita noile atribuţii politice. Propaganda, întreţinută, în principal, de presă, zugrăveşte portretul femeii în comunism ca eroină reunind fantastice puteri de mamă devotată, muncitoare zeloasă şi luptătoare aprigă în numele socialismului.
Marile speranţe ale ideologiei comuniste sunt legate de promisiunea egalităţii. Identităţile ce fac obiectul egalităţii, definite în raport cu societatea capitalistă, acoperă toate aspectele politice, economice şi sociale, subsumate identităţii de clasă. Totuşi, femeie-bărbat este unul dintre puţinele cupluri antitetice ce nu a fost supus alterităţii, ideologii comunismului avansând ideea egalităţii dintre femei şi bărbaţi, a emancipării socialiste a femeii.
În volumul Femeia, familia şi originea proprietăţii private, Friedrich Engels combate „caracterul nenatural al dominaţiei bărbatului asupra femeii în familia modernă”, în favoarea „stabilirii egalităţii sociale reale între sexe”. Schimbarea raporturilor se face însă numai prin transformarea statutului femeii în societate căci, adaugă autorul, „egalitatea nu implică afirmarea egală a valorilor femeilor şi bărbaţilor deopotrivă, ci tratarea femeilor ca bărbaţi”. Masculinizarea femeii apare ca un obiectiv cu o nuanţă progresistă, în timp ce feminizarea bărbatului ar constitui o retrogradare a statutului tradiţional al acestuia. Charles Fourier aprecia, nu chiar utopic, că „nivelul de emancipare al femeii măsoară gradul de evoluţie al societăţii”.
Aşadar, într-o interpretare materialistă a emancipării femeii şi în spiritul desfiinţării ordinii societăţii patriarhale, de sorginte burgheză şi deci decadentă, femeia trebuie eliberată de dependenţa economică faţă de bărbat şi introdusă în „procesul de producţie la scară socială”. În viziunea lui August Bebel, exprimată în volumul Femeia şi societatea, femeia care dispune de propria viaţă „pe lângă munca în producţie, va fi o altă parte a zilei educatoare, învăţătoare, infirmieră, o a treia parte se va ocupa de artă sau de ştiinţă, iar a patra parte a zilei va îndeplini o funcţie administrativă oarecare”.
Este dată o mai mare importanţă rolului public al femeii, în detrimentul sferei private, unde activităţile legate tradiţional de identitatea feminină sunt neglijate. De altfel, August Bebel îşi exprimă convingerea că „bucătăria particulară este o instituţie retrogradă” ce trebuie desfiinţată, întrucât provoacă indispoziţii femeilor şi le oboseşte.
Emanciparea socialistă a femeii
Condiţia femeii în spaţiul românesc s-a construit simultan cu preocuparea pentru ascensiunea şi consolidarea regimului comunist. Rezervată faţă de schimbările radicale şi precaută faţă de distrugerea completă a ordinii tradiţionale, societatea comunistă preia şi o parte din stereotipurile patriarhale anterioare. Noua identitate a femeii se compune printr-un dublu proces de polarizare: pe de o parte, femeia este defeminizată în spaţiul public, devenind egală pe piaţa muncii cu bărbatul, dar pe de altă parte devine un subiect puternic sexualizat în spaţiul domestic.
Emanciparea socialistă a femeii aduce, aşadar, o dublă sarcină reprezentantelor sexului slab: aceea de a fi atât mame şi soţii grijulii şi iubitoare, cât şi bune cetăţene şi muncitoare eficace, contribuind la bunăstarea naţiunii socialiste.
MAMĂ, EDUCATOARE, GOSPODINĂ
„Doi oameni care vor să se căsătorească ar trebui sa fie siguri că însuşirile lor corespund unei asemenea uniri. Acest lucru nu este însă posibil decât înlăturându-se orice interese care nu au nimic comun cu scopul propriu-zis al unirii”, explică August Bebel în Femeia şi socialismul. Întreaga instituţie a familiei, considerată moştenire burgheză, este acum reformată, într-o formulă mai atractivă, prin laicizarea căsătoriei şi prin simplificarea procedurilor de divorţ.
Cea mai delicată sarcină: educaţia micilor comunişti
Responsabilă de perpetuarea speciei cetăţenilor comunişti, una dintre cele dintâi îndatoriri ale mamei este educarea copiilor în spiritul comunist al dragostei faţă de muncă şi patrie. Revista „Drumul femeii”, apărută sub oblăduirea Uniunii Femeilor Antifasciste, oferă, în numărul din aprilie 1947, „zece principii de bază” pentru educarea copiilor, ca şi când ar izvorî din conştiinţa acestora, din codul lor de etică şi conduită în a se lăsa formaţi: „nu ne răsfăţaţi; daţi-ne curaj; nu ne speriaţi, nu ne bateţi; spuneţi-ne numai adevărul; nu ne daţi totul de-a gata; nu ne puneţi la munci grele; nu treziţi în noi ambiţii deşarte; nu pierdeţi răbdarea când greşim; nu ne daţi exemple rele; faceţi din noi oameni care să ştie a înfrunta viaţa”. Aceasta este prima şi cea mai simplă reţetă pentru crearea omului nou.
Continuarea pe historia.ro
