Ultimele Stiri· 2 min citire

Federaţia Educaţiei Naţionale a dat în judecată Guvernul pentru amânarea majorărilor salariale

Federaţia Educaţiei Naţionale a dat în judecată Guvernul pentru amânarea majorărilor salariale

Federaţia Educaţiei Naţionale a dat în judecată Guvernul pentru amânarea majorărilor salariale

Publicat27 mar. 2009, 12:28
Actualizat28 mar. 2009, 00:22
SursăNewsIn

Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) a depus, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, documentele necesare pentru chemarea în judecată a guvernului, cerând prin asta să fie anulată ordonanţa ce amână majorările de salariu pentru cadrele didactice.

FEN solicită anularea Ordonanţei 1/2009, privind amânarea intrării în vigoare a Legii 221/2008, care, modificată anul trecut printr-o altă ordonanţă, prevedea creşterea diferenţiată a salariilor cu până la 28%, în două trepte, la 1 martie 2009 şi, respectiv, 1 septembrie.

"OUG 1/2009 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligaţia executivului de a emite actele normative în conformitate cu tehnica legislativă. Aspectul esenţial al nelegalităţii OUG 1/2009 constă în faptul că aceasta coexistă cu un alt act normativ, neabrogat - OUG 151/2008 care reglementează deopotrivă aceeaşi salarizare a personalului din învăţământ", se arată în comunicatul FEN.

Scandalul majorărilor salariale pentru profesori a început după ce anul trecut, pe 30 septembrie, parlamentul a adoptat Legea 221, privind majorarea salariilor cu 50%, promulgată de preşedintele Traian Băsescu.

La momentul respectiv, guvernul Tăriceanu a făcut toate demersurile necesare pentru amânarea intrării în vigoare a acestei legi. Pentru asta, Executivul a emis două ordonanţe: prima, declarată neconstituţională de Curtea Constituţională a României, prevedea amânarea intrării în vigoare a Legii 221. A doua, rămasă în vigoare, prevedea creşterea diferenţiată a salariilor, cu până la 28%, în două trepte, la 1 martie 2009 şi, respectiv, 1 septembrie. Cele mai însemnate majorări se aplicau salariilor de până la 600 de lei.

Înainte de alegerile parlamentare din noiembrie 2008, PSD a promis profesorilor că majorările salariilor vor fi acordate retroactiv, din octombrie 2008. Cu toate acestea, după formarea guvernului PDL-PSD, prima ordonanţă de urgenţă din 2009 amână acordarea majorărilor diferenţiate sau, mai precis, le condiţionează de atingerea unor indicativi macroeconomici satisfăcători.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri