Familia regală britanică, pe platforma Twitter

Familia regală britanică, pe platforma Twitter
Familia regală britanică dispune, din 10 iulie, de o pagină personalizată pe platforma de micro-blogging Twitter, pentru a permite susţinătorilor să urmărească activităţile oficiale ale membrilor săi, au anunţat reprezentanţii Palatului Buckingham.
"Regina a fost informată că pagina funcţionează, deşi niciun membru al
familiei regale nu a scris, până acum, altor membri ai reţelei
Twitter", a confirmat un purtător de cuvânt al palatului. Pagina
conţine lista angajamentelor oficiale ale familiei şi semnalează
actualizarea diverselor site-uri dedicate de pe internet.
Printre primele mesaje postate pe platformă se numără un link care
trimite la un set de fotografii în care regina se întâlneşte cu artista
Carol Ann Duffy, care a primit, în luna mai a acestui an, titlul de
poetă oficială a Regatului Unit, la împlinirea a trei secole de când
"poetul de curte" este o persoană de sex feminin.
Un alt mesaj face legătura cu platforma YouTube, unde se pot vedea fisiere video cu schimbarea gardei la palatul Buckingham. "Twitter-ul regal" urmează să fie actualizat de echipe de angajaţi ai Palatului Buckingham, dar şi de la Clarence House, rezidenţa londoneză a prinţului Charles.
Abia lansată pe 10 iulie seara, pagina număra
deja 2.140 de vizitatori.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























