Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Dacia, Constantin Stroe, a declarat marţi că familia de autovehicule care va înlocui gama actaulă Logan va fi lansată în anii care urmează, fără a preciza dacă este vorba de intervalul 2010-2012.
"După
gama Logan, o altă familie de autovehicule va fi lansată de către Dacia
şi asta se va întâmpla destul de repede. Vor fi automobile pe aceeaşi
nişă, însă se vor face paşi importanţi în ceea ce priveşte calitatea şi
performanţele. Denumirea va fi diferită de cea a actualei game, iar
Logan va mai rămâne în producţie", a declarat Constantin Stroe marţi cu
ocazia lansării cărţii" Renault şi Dacia de zece ani împreună".
Stroe a mai spus că dacă Dacia va "păcăli" luna noiembrie, producţia estimată de 300.000 de automobile va fi atinsă.
"Pentru
septembrie şi cotombrie avem comenzi, şi dacă vom păcăli luna
noiembrie, în sensul că se vor comanda maşini şi vom avea producţia de
1.340 unităţi pe zi, atunci vom atinge estimările. Oricum, capacitatea
noastră de producţie este de 400.000 de unităţi pe an" a precizat
vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Dacia.
În
ceea ce priveşte viitorul model Dacia, SUV-ul preconizat a fi lansat în
2010, acesta are deja linia de asamblare pregătită, oficialul Dacia
refuzând să precizeze la cât s-a ridicat investiţia pentru această
linie de asamblare.
Acesta a precizat doar că investiţia adepăşit-o pe cea a lui Sandero Stepway, care s-a cifrat la un milion de euro.
Dacia
va produce, în 2009, aproximativ 300.000 de vehicule la uzina de la
Piteşti, a declarat la începutul lunii iulie directorul general al
Automobile Dacia şi director general al grupului Renault, Francois
Fourmont, la aniversarea a 10 ani de la preluarea producătorului român
de automobile de către Grupul Renault.
În 2008, Dacia a produs 242.385 de vehicule, dintre care 172.886 au mers la export.
"Pentru
anul în curs estimăm că vom produce aproximativ 300.000 de vehicule
Dacia, însă nu avem în plan realizarea unui model cu volanul pe partea
dreaptă", a mai spus Fourmont.
De
asemenea, acesta a precizat că autorităţile române au făcut tot ce era
necesar pentru a obţine împrumutul de la Banca Europeană de Investiţii
(BEI), prin transmiterea scrisorii de garanţie. "Dacia poartă în
prezent discuţii cu membrii consiliului de administraţie al BEI, pentru
a stabili datele împrumutului", a menţionat Francois Fourmont.