Falub: Am demonstrat că suntem un grup unit, în ciuda problemelor financiare

Falub: Am demonstrat că suntem un grup unit, în ciuda problemelor financiare
Antrenorul Unirii Alba Iulia, Adrian Falub, a declarat, duminică, după remiza cu CFR Cluj, scor 1-1, că elevii săi au demonstrat că formează un grup unit, care a reuşit să se mobilizeze chiar dacă situaţia financiară de la echipă este precară.
"A fost o primă repriză controlată autoritar de CFR Cluj, iar a doua parte a fost mai bună pentru noi. Am reuşit să ţinem piept unei echipe foarte puternice şi am demonstrat că suntem un grup unit, care se bate până la capăt, chiar dacă avem probleme financiare mari. Nu vreau să comentez arbitrajul, dar Varga mi-a spus că a fost împins de Traore la golul lor", a spus Falub.
Etapa viitoare, Unirea Alba Iulia va juca în deplasare cu Steaua, iar Falub speră ca echipa să aibă în Ghencea aceeaşi atitudine ca în jocul cu CFR. "La Steaua mergem să ne jucăm şansa, nu mergem cu capul plecat. M-am săturat să fiu întrebat de demisie după fiecare etapă, nu se pune problema. Eu cred că putem să ne îndeplinim obiectivul, adică evitarea retrogradării", a punctat tehnicianul.
Unirea Alba Iulia a remizat, scor 1-1, cu CFR Cluj, duminică, în etapa a 12-a a Ligii I, după ce a înscris pe final golul egalizator.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























