Primăria Capitalei a cerut ajutorul Guvernului pentru a declara Pasajul Basarab ca fiind lucrare de utilitate publică

Primăria Capitalei a cerut ajutorul Guvernului pentru a declara Pasajul Basarab ca fiind lucrare de utilitate publică
Primăria Capitalei a cerut ajutorul Guvernului pentru ca pasajul Basarab să fie declarat de utilitate publică. Decizia a fost luată în unanimitate de consilierii municipali. Asta după ce, săptămâna trecută, o parte dintre consilierii PSD s-au abţinut de la vot.
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat marţi exproprierile necesare pentru continuarea lucrărilor la pasajul Basarab. Hotărârea de consiliu prevede exproprierea a şase case din zona lucrărilor la pasaj, alte 98 fiind deja expropriate. Suma maximă ce ar urma să le fie plătită proprietarilor este de 105 milioane lei.
Prin urmare, lucrările la pasajul Basarab se vor relua de îndată ce Guvernul îşi va da acordul. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că va merge astăzi la şedinţa de guvern, unde va fi luată decizia privind declanşarea propriu-zisă a exproprierilor.
Potrivit edilului-şef, dacă lucrările la pasajul Basarab nu vor fi reluate cât mai curând, există riscul ca, la cel mai mic cutremur, doi stâlpi de 68 metri de pe traseul pasajului să se prăbuşească. Oprescu a mai precizat că valoarea totală a lucrărilor de construire a pasajului este de 469 milioane lei. Lucrările executate până în prezent au costat aproape 150 de milioane, din care primăria mai are de plătit 16,5 milioane.
În urmă cu câteva zile, premierul Emil Boc declarase că oferă tot sprijinul astfel încât pasajul Basarab să fie finalizat. Asta după ce Curtea de Apel a decis săptămâna trecută ca lucrările să fie blocate până se va lămuri situaţia exproprierilor din zonă.
Continuarea procedurii de expropriere în zona lucrărilor la pasajul Basarab din Bucureşti a fost respinsă, joia trecută, la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), după ce grupul consilierilor PSD a votat împotrivă.
Citește și:
- 14:57 - Prăjitură cu căpșuni, tip pandișpan. O rețetă de sezon, perfectă pentru weekend
- 13:42 - FAO: Prețurile alimentelor au scăzut ușor în mai, însă rămân aproape de cele mai ridicate niveluri din ultimii ani
- 13:00 - Tragedie în Sahara: zeci de persoane au murit după ce au rămas blocate în deșert fără apă și hrană
- 11:57 - Numărul intervențiilor pentru alungarea urșilor a crescut în Prahova. Peste 270 de apeluri în primele cinci luni ale anului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














