Foto: lifeofearth.org
Principalul motiv invocat de medicii care părăsesc ţara este nivelul salarial. Astfel, după şase ani de studii, un medic rezident are un salariu lunar de aproximativ 300 de euro. De asemenea, medici spun că au şanse mult mai mari să se realizeze profesional în străinătate. În plus, în ţările occidentale, medicii se bucură de un statut social net superior celui din România, spun ei.

''Chiar şi pe timp de criză economică, toate ţările, cu excepţia României, au dublat fondurile pentru sănătate şi le-au triplat pe cele pentru cercetare. Astfel, că până acum 3.000 de medici români au plecat către spitalele din străinătate, cu 700 mai mulţi faţă de anul trecut'', a declarat pentru REALITATEA.NET, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae. 

Veşti bune nu vin nici de la universităţi. Astfel, deşi numărul candidaţilor la universităţile de medicină a crescut în ultimul an, o creştere şi mai fulminantă s-a înregistrat la nivelul candidaţilor care vin la facultate doar pentru a părăsi ţara imediat ce au obţinut diploma de medic.

''În acest an am avut cea mai mare concurenţă  din ultimii opt ani. Problema este motivaţia acestor candidaţi. Mai mult de jumătate dintre ei vor să obţină diplome doar pentru a profesa în străinătate'', a mai spus Vasile Astărăstoae, preşedinte CMR şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Gr.T. Popa'' din Iaşi.