Experții au examinat mai mult de 2.000 de persoane ce au suferit atacuri cardiace în 15 spitale din Marea Britanie, Statele Unite și Austria. Ei au descoperit că aproape 40% dintre cei care au supraviețuit au experimentat un fel de "conștientizare" în perioada în care au fost în moarte clinică, potrivit The Province.
O persoană chiar și-a amintit că și-a părăsit trupul în întregime și a urmărit resuscitarea sa dintr-un colț al camerei. În ciuda faptului că a fost inconștient și "mort" timp de trei minute, un asistent social în vârstă de 57 de ani din Southampton a povestit acțiunile personalului medical în detaliu și a descris sunetul aparatelor.
"Creierul nu poate funcționa atunci când inima a încetat să mai bată. Dar în acest caz, pacientul pare că ar fi rămas conștient și în perioada de trei minute când inima nu a mai bătut, chiar dacă de obicei creierul se oprește în 20-30 de secunde după ce inima s-a oprit.
Omul a descris tot ceea ce s-a întâmplat în cameră, dar mai important el a auzit două semnale sonore ale unui aparat care face un zgomot la un interval de trei minute. Deci am putut cronometra cât timp a durat experimentul", a spus dr. Sam Parnia, care a condus studiul.
Sursa: stiri.tvr.ro