Ultimele Stiri· 2 min citire

Eve, în concert la București

Eve, în concert la București

Eve, în concert la București

Publicat4 nov. 2009, 08:58
Actualizat7 nov. 2009, 01:52

Cântăreața hip-hop Eve a venit la București pentru a susține vineri seară un concert într-un club din Capitală.

Cântăreața a concertat pentru prima dată la București, în Club Bamboo, iar prețul biletelor a fost de 50 de lei, potrivit musicpromoter.ro.

Câștigătoare a premiului Grammy, actriță și prezentatoare tv, Eve Jihan Jeffers s-a născut în Philadelphia, pe data de 10 noiembrie 1978. Artista a vândut peste 7 milioane de albume în întreaga lume. În anul 2003, Eve a devenit mai mult decât o artistă hip-hop, dobândind propriul show tv, “Eve”, care a fost difuzat timp de trei sezoane.  Eve a cunoscut un real succes și în lumea modei, odată cu lansarea propriei linii de îmbrăcăminte, intitulată “Fethis”.

În anul 1999, artista și-a lansat primul album solo, intitulat “Let There Be Eve…Ruff Ryders’ First Lady”, care a debutat pe locul întâi în Top Billboard 200. În aceeași perioadă a colaborat cu The Roots, pentru single-ul “You Got Me”, și cu Blackstreet & Janet Jackson, pentru “Girlfriend/ Boyfriend”.

Pentru cel de-al doilea album artista a colaborat cu Gwen Stefani. Albumul “Scorpion” a debutat pe locul al patrulea în Top Billboard 200 și a fost premiat cu Discul de Platină.

În vara anului 2002, Eve a realizat cel de-al treilea album al carierei sale, “Eve-Olution”, ce a fost premiat, de aceasta dată, cu discul de aur. Primul extras pe single al albumului a fost “Gangsta Lovin”, un duet cu Alicia Keys.

Au urmat apoi colaborări cu nume precum Jay-Z, Mary J. Blige, Sean Paul, Damian & Stephen Marley etc.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri