Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Etapa a doua a programului Casa Verde a fost extinsă până pe 30 septembrie

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis prelungirea cu 15 zile a perioadei de depunere a proiectelor în cadrul celei de-a doua etape a programului Casa Verde, până pe 30 septembrie, în condiţiile în care nu au fost anunţate încă proiectele câştigătoare din prima etapă.

Foto: wordpress.com
Foto: wordpress.com

Pe 27 august, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara că prima sesiune a programului de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care duc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului s-a încheiat cu depunerea a 151 de proiecte, aflate acum în analiza comisiei de evaluare. 

Valoarea acestora însumează circa 100 milioane euro, a mai spus Nemirschi.

Bugetul total pentru cele două etape ale programului Casa Verde este de 310 milioane lei (150 milioane lei, în prima etapă, respectiv 160 milioane lei în cea de-a doua).

Banii pentru acest program sunt administraţi de autorităţile locale, de aceea, persoanele care doresc să monteze panouri solare, pompe de căldură sau centrale eoliene trebuie să se adreseze mai întâi asociaţiei de locatari, care apoi poate să facă demersuri la autorităţile publice locale pentru includerea în program. De asemenea, primăriile şi consiliile locale pot depune proiecte pentru unităţile publice (cămine de copii şi de bătrâni, şcoli, grădiniţe etc.) pe care le au în administrare sau în proprietate.

Finanţarea nerambursabilă, asigurată de Administraţia Fondului pentru Mediu, se acordă în procent de până la 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului.

Ministrul Mediului a atenţionat că numai asociaţiile de locatari care sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire pot beneficia de finanţări prin programul Casa Verde pentru montarea de panouri solare pe bloc, iar cei care s-au debranşat se pot racorda din nou.

Ţinta programului vizează îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului, prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră, precum şi stimularea utilizării sistemelor care folosesc în acest sens sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

România va trebui ca în 2020 să producă 24% din energie din resurse regenerabile, cu 6 puncte procentuale mai mult decât obţine în prezent din hidroenergie şi biomasă.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro