Eroii şi sociopaţii se aseamănă între ei
Din punct de vedere comportamental, eroii şi cei înclinaţi să facă fapte bune au multe lucuri în comun cu sociopaţii, arată un studiu recent.
Suntem obişnuiţi să privim eroii ca pe o rasă aparte. Sunt oameni cu un altruism ieşit din comun şi cu o atenţie deosebită faţă cei din jur, dusă uneori la extrem. De cealaltă parte, sociopaţii au un set de trăsături complet opuse: egoism radical, controlul aproape imposibil al impulsurilor, lipsa de respect faţă de reguli şi nici un fel de conştiinţă.
Între personalităţile extrem de altruiste şi cele sociopate pare să fie, totuşi, o legătură destul de strânsă, arată un studiu realizat la Universitatea din Iowa.
Deşi personalitatea este o trăsătură care se moşteneşte în mare măsură, acelaşi material genetic aranjat în mod diferit poate da naştere uneori unor fenotipuri complet diferite precum individul extrem de bun şi individul extrem de rău.
În acest sens, cercetătorii americani au oferit ca exemplu pentru teoria lor momentul 11 septembrie, când pompierilor rămaşi să stingă focul din clădirile ameninţate cu prăbuşirea li s-a ordonat să se retragă. Mulţi dintre aceşti salvatori de vieţi au refuzat ordinele şi au pierit în flăcări. Deşi par genul de acţiuni specifice unor eroi, cercetătorii de la Universitatea din Iowa se întreabă: "Luaţi în considerare tipurile de reguli pe care aceşti eroi le-au încălcat. Aceştia ar putea fi percepuţi nu doar ca periculoase, ci şi ilegale".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula








Feedback

