Actual· 1 min citire

Emoții pentru bugetari. Legea salarizării unitare a intrat în linie dreaptă

Emoții pentru bugetari. Legea salarizării unitare a intrat în linie dreaptă

Emoții pentru bugetari. Legea salarizării unitare a intrat în linie dreaptă

Publicat28 mar. 2016, 16:19
Actualizat28 mar. 2016, 16:47

Legea salarizării unitare, în linie dreaptă. Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit, luni dimineață, cu ministrul Muncii, Ana Costea, și ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, pentru a discuta despre proiectul Legii salarizării unitare.

Emoții pentru bugetari în condițiile în care legea salarizării unitare va fi publicată într-un prim draft peste câteva zile, intrând astfel în dezbatere publică.

Șeful Executivului a afirmat duminică că în zilele următoare Legea salarizării va fi finalizată iar proiectul acesteia va fi pus în dezbatere publică.

"Ceea ce facem acum și sper eu că săptămâna viitoare să fim în măsură să punem în dezbatere publică un prim proiect de lege a salarizării unitare. Vedem acum marjele de creștere a bugetului salarizării pe care îl avem pe următorii patru ani și cu acele marje obiectivul este să ducem salariile mai mici și dezechilibrele salariilor mai mici în sus. Salariile care deja sunt mari în unele ministere nu le vom putea crește", a declarat premierul la un post TV.

Dacian Cioloș a arătat că prin acest proiect se urmărește să fie date sporuri acolo unde acestea se justifică și, de asemenea, actul normativ va include elemente de performanță.

"Vom lasa o marjă în suplimentarea salariului pe baza criteriilor de performanță și vom veni pe urmă în pachetul privind reforma administrației cu cateva elemente legate de obiectivarea măsurării performanței", a spus Ciolos.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual