Se conturează un nou scandal pe tema serviciilor secrete. Totul pornește de data aceasta de la o declarație a fostului președinte al României, Emil Constantinescu. Acesta a spus că Serviciul de Informații Externe îi furniza informații despre nevestele ambasadorilor.
"Fiecare serviciu încearcă să câștige bunăvoința președintelui. De la SIE, de pildă, am primit informații despre ce făceau soțiile ambsadorilor în ambasade", a declarat Emil Constantinescu. El susține că a interzis, la momentul respectiv, continuarea unor astfel de practici de urmărire.
Fostul șef al cancelariei lui Emil Constantinescu, Mugur Ciuvică, crede că agenții SIE nu au ținut cont de avertismentul dat de șeful statului. "Senzația mea este că s-a uitat în continuare, pentru că este o meteahnă", crede Ciuvică.
În mandatul lui Emil Constantinescu, SIE era condus de Ioan Talpeș.
Potrivit legii, domeniul de activitate al SIE este cel al informațiilor externe privind siguranța națională și apărarea României și a intereselor sale. Activitatea SIE este secret de stat și se află sub controlul CSAT și al Parlamentului.
Declarația lui Emil Constantinescu vine la scurt timp după ce Claudiu Săftoiu, fost șef al SIE, a spus că Traian Băsescu știa ce vorbeau Ion Iliescu și Mircea Geoană la telefon. Mai mult decât atât, Săftoiu a susținut că Băsescu îi povestea și lui ce afla din acele convorbiri. La o oră de la declarații, Săftoiu a revenit telefonic, precizând că a aflat de telefoane din surse publice, și nu de la Traian Băsescu.