Emil Boc, de trei ori premier al României

Emil Boc, de trei ori premier al României
Emil Boc a fost desemnat, joi, de preşedintele Traian Băsescu să formeze guvernul. Boc are la dispoziţie 10 zile să formeze echipa ministerială şi s-o prezinte Parlamentului.
Boc este perceput drept un politician fidel şefului statului, care, cu excepţia mandatului de primarul al Clujului, nu a ocupat funcţii importante în aparatul de stat.
Emil Boc a mai fost ministru al României din decembrie 2008. A ocupat această funcţie până în 13 octombrie 2009 când Parlamentul a decis să-i retragă încrederea. Pentru că cele două noi desemnări ale preşedintelui nu au trecut de Parlament, Emil Boc a rămas în funcţie ca interimar.
Înainte de a fi premier, Boc a fost ales primar al municipiului Cluj-Napoca, în 2004. Mandatul său a fost reînnoit la alegerile locale din vara anului 2008, cu 76,2% din voturi.
Din 25 iunie 2005 este preşedinte al Partidului Democrat, şi, după fuziunea cu PLD, preşedinte al Partidului Democrat-Liberal. Emil Boc este unul dintre promotorii doctrinei populare.
Emil Boc s-a născut în 1966, la Răchitele, în judeţul Cluj şi a absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie (1991) şi Facultatea de Drept (1995). A efectuat mai multe stagii de pregătire şi burse în străinătate, la Universitatea din Nottingham, Anglia, în domeniul ştiinţelor socio-psihologice, la Universitatea din Pittsburgh, University of Virginia, Charlottesville, Universite Libre de Bruxelles şi la Michigan State University, East Lancing, în cadrul Programului \"Michigan Political Leadership \"/ \"Transylvania Political Leadership Program\".
Boc are de asemenea o carieră universitară, ocupând funcţia de conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică şi la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii \"Babeş-Bolyai\" din Cluj-Napoca. Este doctor în ştiinţe politice şi filozofie politică al Universităţii Babeş-Bolyai, din anul 2000, şi este de asemenea doctorand în drept constituţional şi instituţii politice.
Emil Boc este de profesie avocat, are 43 de ani şi este căsătorit cu Oana Boc, lector universitar dr. la Facultatea de Litere din Cluj.
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























